AMBIȚIE | Semimaraton alergat după șase luni de hemipareză. Un gălățean de 65 de ani a impresionat prin incredibila sa voință

AMBIȚIE | Semimaraton alergat după șase luni de hemipareză. Un gălățean de 65 de ani a impresionat prin incredibila sa voință
  • Publicat:
  • Actualizat:

Semimaratonul București, mai 2017. Deși sunt mii de oameni pe traseu, el e imposibil să treacă neobservat: aleargă cu o poziție nefirească, cu mâinile împreunate în față, ca într-un moment de rugăciune. Este gălățeanul Gheorghe Pătrașcu (65 de ani), omul care impresionează prin incredibila voință ce-l poartă spre linia de sosire, deși are hemipareză.

Și-a început „cariera” sportivă în anul 1998, când a participat la primul său maraton, chiar în ziua în care aniversa împlinirea a 47 de ani, tot la București. Anul trecut, a avut un accident care i-a schimbat viața. Pentru alergătorul gălățean, cursa din această lună a fost de o importanță aparte, deoarece era prima competiție după accidentul vascular cerebral (AVC) suferit în urmă cu șase luni și, cu toate că își propusese inițial să alerge în proba de 10 km, a reușit să termine semimaratonul (21 km), cu un timp foarte bun pentru condiția sa: 2 ore și 31 de minute.

Rămas cu o hemipareză pe partea stângă, Pătrașcu nu a renunțat nicio clipă să creadă în recuperarea sa. Accidentul i s-a întâmplat departe de casă, în stațiunea Băile Herculane, și poate doar un noroc a făcut ca în acel moment să nu fie singur și astfel cei de la Ambulanță să poată interveni repede. În aceste situații, orice clipă de întârziere poate însemna o perioadă de recuperare mai lungă sau chiar…

„Sunt recunoscător celor care m-au ajutat încă din prima zi, familia, prietenii și medicii, care prin dăruirea lor au făcut ca azi să fiu un om care se poate mișca independent și chiar încă să pot alerga”, a mărturisit Pătrașcu pentru Viața liberă.

Până și cei foarte apropiați au fost impresionați până la lacrimi de isprava de la București, chiar dacă știau de ce este în stare. „M-am emoționat enorm vâzându-l cât de luptător este și gândindu-mă că acum câteva luni era paralizat la pat. Nu-mi încap în piele de mândrie, am dat și apă la șoricei văzându-l alergând așa, bolnăvior”, a mărturisit Corina, fiica atletului.

După cursă, și-a vizitat medicii care l-au ajutat în recuperare. „Suntem câștigători! Așa mi-a zis pacientul meu, dl. Pătrașcu. A venit să îmi arate medalia primită pentru terminarea cursei. «E și medalia dvs. V-o dau!», a fost replica dumnealui. Voința de fier ce-l caracterizează, dar și tratamentul cu ozon, l-au ajutat să își învingă neputința. Maratonist cu experiență, știe că, dacă vrei cu adevarat, poți. Felicitări, dle Pătrașcu!”, a fost mesajul de pe o rețea de socializare al medicului Marcela Dragomir, care s-a ocupat de terapia cu ozon a eroului acestei povești de viață.

Antrenamente prin parcuri

Aleargă de două-trei ori pe săptămână, pe Faleză, pe stadionul „Dunărea” ori pe „Portul Roșu”. Totodată, este o prezență constantă în zonele de fitness de prin parcuri, unde pune în practică tot felul de exerciții necesare recuperării totale, așa cum își dorește. Pentru cursa de la București, antrenamentele din ultimele trei săptămâni au fost mai intense. „Am simțit că sportul mă poate ajuta, astfel că am continuat să alerg și să fac exerciții, chiar dacă asta însemna durere. Au fost serii lungi de recuperare, cu fizioterapie, înot sau ozonoterapie, toate pentru a nu depinde de nimeni în viață”, a spus Gheorghe Pătrașcu.

Duminică, la Semimaratonul Galați

Pe distanțe scurte, aleargă cu mâinile împreunate la spate, pentru a-și putea susține mâna stângă, doar parțial recuperată, iar pe distanțele mai mari, aleargă cu mâinile împreunate, asemeni unei rugăciuni sau recunoștințe. Îl vom vedea și duminică, la a patra ediție a Semimaratonului Galați, unde va alerga pentru una dintre cauzele umanitare susținute de eveniment.

„Am simțit că sportul mă poate ajuta și am continuat să alerg, chiar dacă asta însemna durere”, a mărturisit Gheorghe Pătrașcu.

Articol scris de Sonia BACIU și Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×